Funcționarea corectă a unor procese cheie precum somnul, gestionarea stresului, stările emoționale, motivația, fertilitatea sau chiar proporționarea fizică sunt toate influențate de aparatul endocrin. Astfel, funcționarea deficitară adusă de un dezechilibru al sistemului endocrin poate determina afecțiuni semnificative. În ultima perioadă, se observă o creștere din ce în ce mai mare în rândul populației tinere, dar și minore, a cazurilor de boli endocrine, din cauza stilului de viață modern care implică un grad ridicat de sedentarism și o alimentație nepotrivită.
Articol realizat cu ajutorul Dr. Diana Coles
Diabetul
Diabetul zaharat se referă la un grup de afecțiuni ce influențează modul în care corpul pacientului se folosește de zahăr (glucoză). Glucoza reprezintă o resursă importantă de energie a organismului, mai ales pentru celulele care construiesc masa musculară și țesuturile. Este de asemenea, sursa principală de alimentare a creierului. Diabetul se declanșează în momentul în care organismul nu secretă o cantitate optimă de insulină, hormonul ce participă la micșorarea concentrației glucozei din sânge, fie când celulele periferice nu răspund la acțiunea insulinei.
În cazul diabetului, zahărul din sânge crește în cantități foarte mari, determinând dezechilibre. Formele clasice de diabet sunt reprezentate de Diabetul de tip 1 în care pancreasul nu mai produce deloc insulina (apare la vârste tinere și la pacienți normoponderali) și Diabetul de tip 2 – în care pancreasul își reduce lent progresiv secreția de insulină, dar apare și o rezistență a celulelor la acțiunea ei (apare de regulă după 40 de ani și asociat frecvent cu excesul ponderal). Sunt însă și 2 variante de dezechilibre glicemice care apar fie premergător diabetului de tip 2 (prediabetul sau toleranța alterată la glucoză) fie în timpul sarcinii (diabet gestațional). Prediabetul apare atunci când nivelul zahărului din sânge este mai mare decât în mod normal, dar nu suficient de ridicat pentru a fi clasificat drept diabet. Prediabetul este precursorul diabetului zaharat și poate fi reversibil dacă sunt luate măsuri adecvate pentru a preveni evoluția bolii. Diabetul gestațional apare strict în timpul sarcinii, se tratează în sarcină (dietă și/sau insulină), se poate remite după sarcina sau pacienta poate rămâne cu un grad de dezechilibru glicemic ulterior care fără tratament poate duce la diabet zahar de tip 2. Diabetul gestațional trebuie diferențiat de formele de diabet zaharat preexistente sarcinii, dar necunoscute de pacientă, și care devine manifest în sarcină, atitudinea terapeutică și monitorizarea fiind diferite.
Simptomele diferă în funcție de nivelul de zahăr din sânge, respectiv de tipul de diabet. Debutul bolii este destul rapid în diabetul de tip 1 în timp ce în diabetul de tip 2 simptomele devin evidente după o perioadă lungă (chiar ani) de prediabet fără simptome sugestive (debut insidios). Cele mai agresive manifestări sunt prezente la diabetul de tip 1:
- stare de foame accentuată;
- urinare frecventă;
- sete excesivă;
- pierderi inexplicabile de greutate;
- oboseală;
- vindecarea lentă a rănilor;
- iritabilitate;
- vedere încețoșată;
- infecții frecvente;
- prezența de cetone în urină (cetonele sunt un produs al defalcării mușchilor și grăsimilor care apare atunci când nu există suficientă insulină în corp).
În funcție de tipul de diabet, monitorizarea zahărului din sânge, insulina și medicamentele pe cale orală pot juca un rol important în tratament. Menținerea unei diete sănătoase și a unei greutăți optime sau participarea la activități regulate sunt, de asemenea, factori foarte importanți în gestionarea diabetului indiferent de tipul de tratament medicamentos asociat.
Obezitatea
Obezitatea este o afecțiune complexă care implică cantități excesive de grăsime în corp, crescând considerabil riscurile apariției altor boli precum bolile de inimă, diabetul, hipertensiunea arterială și anumite tipuri de cancer. Aceste complicații de natură metabolică și cardiovasculară ale obezității sunt mai frecvente dacă excesul de grăsime este localizat la nivel abdominal, însă aceste complicații nu se asociază la fel de frecvent dacă excesul de grăsime este distribuit după tiparul ginoid (pe șolduri). În esență, obezitatea deține componenta unei boli endocrine pentru că se poate declanșa din dezechilibre metabolice (metabolism scăzut) sau din anomalia rezistenței la insulină sau apare în boli genetice. Celulele organismului pot să ajungă rezistente la efectele insulinei, pancreasul începe să producă o cantitate mai mare de insulină pentru a îndeplini funcțiile specifice, astfel dând naștere unui dezechilibru.
Există multe motive pentru care anumiți pacienți au dificultăți în a pierde în greutate. De obicei, obezitatea este determinată de factori fiziologici și de mediu, combinați cu dieta, activitatea fizică și alegerea unor exerciții fizice nepotrivite. O dietă mai sănătoasă, activitate fizică crescută și schimbările în comportament pot ajuta în pierderea greutății. Medicamentele prescrise și procedurile de slăbire sunt opțiuni suplimentare pentru tratarea obezității, dar care nu reprezintă un substitut al optimizării stilului de viată.
Simptomele sunt sesizabile prin:
- proporțiile fizice ale pacientului;
- gradul de oboseală în urma formelor de efort minime;
- poziționarea pacientului în scara indicelui de masă corporală. IMC (indicele de masă corporală) este forma oficială de calculare a greutății corporale optime, pentru înălțimea, sexul și vârsta pacientului. Prin el, se stabilește grupa de greutate a pacientului, respectiv gradul de obezitate.
Tratamentul constă în activitate fizică regulată cu progresie lentă, schimbarea alimentației și urmărirea unui plan bine stabilit cu un nutriționist, consiliere psihologică și terapie de grup pentru înțelegerea comportamentelor alimentare dăunătoare. Alte variante complementare sunt medicația recomandată de medicul specialist și procedurile endoscopice sau intervențiile chirurgicale special dedicate acestei probleme (Inelul gastric, micșorarea stomacului).
Hipertiroida și Hipotiroida
Hipertiroidismul (tiroida hiperactivă) apare atunci când glanda tiroidă produce prea mult din hormonul numit tiroxină. Hipertiroidismul poate accelera metabolismul organismului, provocând scădere neintenționată în greutate și bătăi rapide sau neregulate ale inimii. Hipotiroidismul (tiroida subactivă sau hipoactivă) este o afecțiune în care glanda tiroidă nu produce suficienți hormoni esențiali. De-a lungul timpului, hipotiroidismul netratat poate provoca o serie de probleme de sănătate, cum ar fi creștere în greutate, uneori chiar obezitate, dureri articulare, infertilitate și boli de inimă.
Simptome pentru hipertiroidism:
- bătăi rapide ale inimii (peste 100 de bătăi pe minut);
- bătăi neregulate ale inimii;
- palpitații;
- apetit crescut;
- nervozitate;
- anxietate;
- iritabilitate;
- pierderi incontrolabile de greutate (chiar și prin schimbarea alimentației sau cantității consumate);
- tremor ușor la mâini și degete;
- sensibilitate crescută la căldură;
- transpirație;
- modificări ale tranzitului intestinal;
- glandă tiroidă mărită (gușă);
- oboseală și dificultate în somn;
- subțierea pielii și a părului.
Simptome pentru hipotiroidism:
- sensibilitate crescută la frig;
- piele uscată;
- constipație;
- oboseală;
- creștere moderată necontrolată în greutate;
- față umflată;
- răgușeală;
- durere și rigiditate musculară și articulară;
- colesterol ridicat;
- subțierea părului;
- bătăi lente ale inimii;
- depresie;
- pierderi de memorie;
- glanda tiroidă poate fi normală/ mică/mărită (gușă)
Tratamentul are mai multe elemente pentru hipertiroidism. Sunt folosite medicamente antitiroidiene și iod radioactiv pentru a încetini producția de hormoni tiroidieni. În cazul hipotiroidismului, tratamentul cu hormoni tiroidieni sintetici este de obicei simplu, sigur și eficient, odată ce pacientul și medicul găsesc doza potrivită.
Infertilitatea
Infertilitatea este adesea determinată de dezechilibre hormonale la nivelul glandelor responsabile cu reproducerea, precum deficite de estrogen la femei sau testosteron la bărbați. De asemenea, poate să apară și în alte afecțiuni endocrine asociate precum hipertiroidism, sindromul ovarelor polichistice sau de hipogonadism.
O femeie trebuie să vadă un medic în această instanță dacă are vârsta de 35 de ani și a încercat mai bine de 6 luni să rămână gravidă, atunci când are cicluri menstruale neregulate, absente sau cu dureri foarte mari, istoric familial legat de infertilitate, a fost diagnosticată cu endometrioză sau boala inflamatorie pelvină, a avut avorturi spontane sau a urmat tratamente pentru cancer.
În cazul bărbaților, este indicată o vizită medicală atunci când are un număr scăzut de spermatozoizi la efectuarea spermogramei, are un istoric cu probleme testiculare sau de prostată, testicule mici sau umflate în scrot, un istoric familial legat de infertilitate sau dacă a urmat tratamente pentru cancer.
Pentru tratarea infertilității, în cazul femeilor sunt recomandate medicamente pentru stimularea ovulației. O altă variantă sunt procedurile de reproducere asistată precum inseminarea intrauterină sau intervențiile chirurgicale. În cazul bărbaților, sunt recomandate medicamente ce facilitează dezvoltarea cantitativă și calitativă de spermatozoizi, iar în completare vin intervențiile chirurgicale sau schimbarea stilului de viață (sport, alimentație etc.).
Alte surse: www.mayoclinic.org
